Ce este BGA

BGA reprezinta un circuit integrat incapsulat in care pinii de conductie a semnalelor electrice de la chip la PCB sunt inlocuiti cu bilute de fludor

Atunci cand un computer refuza sa porneasca,se foloseste un POST card pentru a diagnostica problema la nivel de hardware. Acest POST card este introdus intr-unul din sloturile PCI sau ISA urmand sa afiseze pe minidisplay-ul incorporat un numar in hexazecimal precum si o serie de semnale sonore in functie de problema. Numarul reprezinta iesirea portului I/O afectat iar in functie de semnalele sonore si numar se poate determina problema

Fluxul este o pasta ,care este folosita in combinatie cu cositorul pentru a-i oferi acestuia o fluidizare sporita.

Tratament impotriva cancerului

Exista oare un tratament impotriva cancerului ? Multi cautam raspunsul acestui tratament, dar putini suntem cei care gasim rezultatul potrivit. Va voi descriere o retata pentru tratarea cancerului:

Lăptişor de matcă: 4 g
- Miere de salcâm: 1,5 kg
- Polen măcinat: 300 g
- Ser fiziologic: 20 dl (decilitri)
- Tintură de propolis: 150 g

Toate acestea se amestecă şi compoziţia se pune la frigider. Se ia în fiecare dimineaţă şi seara câte o linguriţă ca atare sau cu o ceaşcă de ceai sau cafea

“Amestecul de produse apicole cu ser fiziologic este un tratament recunoscut, care întăreşte imunitatea şi ajută organismul să lupte cu cancerul. El trebuie urmat doar sub supraveghere medicală specializată. Rezultatele pot fi miraculoase, însă depind de fiecare bolnav în parte, de tipul cancerului şi de stadiul lui”,

Despre ştiinţa

Ştiinţa este un domeniu larg care se extinde în permanenţă, apar noi lucruri de studiat, de experimentat şi nu în ultimul rând de inventat sau de descoperit.

Energia din organismele vii

Lumea vie a plantelor şi animalelor se întinde din adâncurile oceanelor până în vârfurile celor mai înalţi munţi. Fiecare plantă sau animal are nevoie de energie pentru a se menţine în viaţă. Energia lor provine din hrană. şi toată această hrană depinde de energia solară.

Ştiaţi că…?

Aproape trei sferturi din suprafaţa Pământului este acoperită de mări şi oceane. Aici locuiesc nişte plante minuscule, care dau aproape trei sferturi din oxigenul Pământului. Cea mai mare astfel de plantă măsoară 1mm lăţime, iar cea mai mică este de aproximativ cincizeci de ori mai mică.

Planeta Pământ

Pământul s-a format cu aproximativ 4500 de milioane de ani în urmă. Probabil că, iniţial, a fost un imens nor de praf si gaze.

Ştiaţi că…?

Au fost nevoie de mii de ani ca mările şi oceanele să devina sărate. Apa de ploaie şi cea rezultată din topirea zăpezii au dizolvat treptat sarea din roci, iar sare s-a depus în mări şi oceane.

Energia alternativă

Combustibilii fosilici sunt poluanţi, iar rezervele sunt limitate. De aceea, oamenii căuta noi tipuri de energie pentru a produce energie electrică şi pentru a pune în funcţiune maşinile. Energia care nu provine din petrol, cărbune, gaze naturale sau reacţii nucleare poartă numele de energie alternative. În cea mai mare parte, ea este dată de ape, soare şi vânt.

Ştiaţi că…?

În 1981, Solar Challenger a devenit prima navă solară care a traversat Canalul Mânecii. A străbătut 262 km în 5 ore şi jumătate.

Motoare

La început, oamenii puneau în funcţiune maşinile simple manual sau cu ajutorul tracţiunii animale. Apoi au descoperit că pot folosi forţa vântului în navigaţie, pentru a le împinge ambarcaţiunile cu pânze. De asemenea, foloseau forţa vântului pentru a-şi măcina grânele, obţinând faină. Mai târziu, s-au folosit de forţa apelor curgătoare pentru a învârti rotile morilor de apa, care pompau apa sau puneau în funcţiune alte mecanisme.

Ştiaţi că…?

Momentan există circa 300 de milioane de automobile în lume, adică un automobile la 15 oamenii. Anual, se produc peste 30 de milioane de automobile.

Obiecte zburătoare

Baloanele cu aer cald zboară sau plutesc în aer pentru că sunt mai uşoare decât aerul. Deşi sunt grele, avioanele zboară pentru ca au aripi. Aripile lor fac ca o forţă numită portantă să le menţină în aer.

Ştiaţi că…?

Cel mai mare animal zburător ce a existat vreodată este o reptilă preistorică Quetsalcoatlus northropi , care a trăit acum 65 de milioane de ani. Aripile ei erau la fel ca ale unui avion de două locuri.

Sunetul

Sunetele pe care le auzim vă spun ce se întâmplă în jurul vostru, chiar dacă nu vedeţi cine sau ce le produce. Auziţi telefonul sunând, zgomotul maşinilor de pe stradă sau zgomotul ploii.

Ştiaţi că…?

Unele avioane sunt supersonice, adică se pot deplasa mai repede decât sunetul. Viteza lor se măsoară în unităţi numite mach. Un mach este egal cu viteza sunetului. Lockheel SR-71 (SUA), cel mai rapid avion cu reacţie din lume, zboară la mach 3,5.

Comunicarea între ONG-uri

Comunicarea între organizaţi nonguvernamentale, comunicarea este un lucru foarte important în relaţia între doua persoane, doua grupuri, organizaţi, deoarece contează cum comunicăm între noi, cum ştim să ne punem în valoare calităţile şi cum putem să ocolim defectele, cu ajutorul persoanelor care ne pot da un sfat bun de urmat deoarece în unele cazuri nu ne dăm seama singuri de calităţile sau defectele noastre sau nu le putem punte singuri în valoare, de aceea avem nevoie de un loc unde ne putem dezvolta sau exprima, ne putem găsi noi talente, calităţi şi aceste lucruri pentru început se pot realiza doar prin voluntariat şi în cele mai multe cazuri acest lucru îl găseşti la ONG-uri. Mulţi oameni nu înţeleg termenul de voluntariat, ei vor să înceapă să lucreze cât mai repede, să facă rost de bani şi din această cauză întâmpină problema "experienţei", "perioadă de probă".

Această experienţă o pot căpăta doar prin voluntariat, deci integrându-se într-un ONG de recomandat pe domeniul pe care vor să se axeze în viaţa profesională şi nu numai.

Deci trebuie să existe o comunicare între ONG-uri, schimb de experienţă, pentru că pe cont propriu nu poţi afla toate noutăţile, nu poţi cuprinde, acoperi toate domeniile într-un singur ONG. Pe baza acestei idei se realizează comunicarea între ONG-uri, care trebuie să fie făcute pe anumite domenii de activitate, deci prin schimb de experienţă nu doar ceri o informaţie fără să compensezi prin alta informaţie. De exemplu, eu fac parte dintr-o organizaţie studenţească, trebuie să ştiu ce activităţi au şi celelalte organizaţi studenţeşti, pentru a putea colabora cu ele la diverse proiecte pe care le putem organiza împreuna pentru a strânge un număr mai mare de participanţi din care putem alege un număr de studenţi pricepuţi pe acel proiect, pentru că dacă se fac doar într-o singură organizaţie, studenţi încep să se cunoască şi nu mai există aşa numita concurenţă, de aceea ei trebuie puşi în ipostaza să concureze şi cu alţi studenţi care nu sunt colegi cu ei, aşa apare instinctul de concurenţă, se fac schimburi de experienţe mai constructive, îţi construieşti o bază de date mai largă dacă pot să mă exprim prin acest termen. Referitor la constructivitate, există un proverb "Comunici mai bine într-o oră, decât în cinci ore de scris scrisori". De aceea vorbind faţă în faţă, apar noi probleme pe care le pui la punct în momentul respectiv nu aştepţi până vine răspunsul la scrisoare, între timp apărând alte probleme, din această cauză comunicarea la distanţă nu este eficienta, dar totuşi este eficientă în unele cazuri.

Se pune problema cum să comunicăm, în principiu trebuie să ştim în primul rând de ce avem nevoie în ONG-ul nostru, sau cum îi putem ajuta pe alţi. Uneori există mari probleme de comunicare, pentru că nu ştim să cerem informaţia, nu ne facem înţeleşi, în consecinţă nu ştim să comunicam, nu ne putem impune punctul de vedere într-un anumit domeniu, de aceea nu ştim să ne facem auziţi. Ştiu că termenul "nu ştim" nu suna prea bine, dar deseori ne putem întâmpina cu aceste probleme, e uşor să spui hai să vorbim, să comunicăm, dar noi nu ştim să comunicăm, o percepem ca pe o simplă conversaţie, a comunica nu înseamnă a face doar o conversaţie pe un anumit domeniu, implică cu mult mai multe elemente să le spunem ajutătoare, trebuie să ai un proiect bine pus la punct şi pentru a ajunge să faci un proiect ai nevoie de experienţă. Momentan cred că nu aş putea să realizez un proiect de unul singur, pentru că nu am încă o bază de date bine pusă la punct, am nevoie de multe sfaturi, îndrumări şi bineînţeles de oameni de încredere, cu care am mai lucrat în diferite domenii. E important să te înţelegi cu ei, să înţelegi ce vor de la tine, ce vrei de la ei, contează modul cum comunici cu ei, în concluzie să fie o echipă bine pusă la punct, acest lucru consider eu că e cel mai important, o echipă puternică, în care nu trebuie să fie doar genii, trebuie să existe şi oameni dornici, chiar dacă ei fac doar treaba cea mai uşoara, trebuie să existe un echilibru, să se echilibreze balanţa, care este extrem de necesara în formarea unei echipe constructive.

Două echipe, două ONG-uri comunică mai bine când au nevoie una de alta, împreuna realizând lucruri importante ce nici patru echipe separate nu ar putea să facă, pe principiul unde-s doi puterea creste, apar ideii noi, poate chiar prin simpla conversaţie. Consider că într-o echipă nu se pot produce prea multe schimbări de idei, doar cu aceiaşi membri, deoarece intervin mereu aceleaşi idei asemănătoare, ai nevoie de membri noi sau de o comunicare, o colaborare, cu alte echipe.

Aş dori să abordez şi ideea referitoare la avantajele pe care le ai în ONG-uri. În primul rând intri într-o lume la care nici nu o percepeai, începi să vezi lumea din alte perspective, descoperi lucruri pe care înainte nu le observai, afli lucruri noi, descoperi cum decurg lucrurile, cum trebuie făcute. Pot spune că pentru început este doar voluntariat, dar pe parcurs începând să te implici din ce în ce mai mult, descoperi oameni noi, î-ţi faci noi şi mulţi prieteni, observi că ai din ce în ce mai mult sprijin, î-ţi faci noi relaţii care până la urma sunt în avantajul tău, î-ţi găseşti un loc de munca bine plătit, nu trebuie să începi să lucrezi de la cea mai joasă treaptă, deoarece în ONG-uri capeţi extrem de multă experienţa, o să ajungi ca un proiect pe care până atunci nu ştiai cum să-l faci să fie o nimica toată, o banalitate, dar în acelaşi timp un lucru foarte important pentru tine, fără să ai un plan de bătaie nu o sa fi luat în considerare, un om important o să-ţi ceară acest plan, proiect, îl va studia şi î-şi va da seama, ca eşti o persoana cu experienţa necesară de care are el nevoie.

Avantajul principal este că o sa faci parte dintr-o echipa, o să înveţi să lucrezi în echipă, să fi un om de încredere, cu răspunderea lucrului pe cere îl faci. O data ce ai învăţat să lucrezi în echipă o să-ţi fie foarte uşor să abordezi o problema importantă, bineînţeles şi cu ajutorul echipei tale. O să participi la diverse cursuri, evenimente, întâlniri de afaceri, de unde o să ai foarte mult de învăţat şi de experimentat cu alte persoane, deci să comunici nu doar să întreţii o conversaţie amicală. 

Tratament impotriva caderii parului

Tratament de urmat impotriva caderii parului, acest tratament este eficient si gratuit pentru oricare utilizator.

• Scalpul se maseaza cu ulei de masline sau cu ulei de ricin. Masajul se face cu 1-2 ore inainte de spalare si se acopera cu un prosop. Se spala cu sampon si se clateste cu apa calda in care s-au adaugat doua linguri cu zeama de lamaie sau otet. Tratamentul se repeta timp de doua saptamani.
• Se beau doua cani pe zi cu infuzie din radacina de brusture. Se pune cate o lingurita de planta maruntita la o cana de apa clocotita, se acopera si se lasa sa stea 10 minute. Se strecoara si se bea.
• Se maseaza scalpul cu alifie de propolis, zilnic, timp de 4-5 luni.
• Parul se clateste, cu infuzie de coada calului, masand scalpul. Se pun 3 linguri de planta maruntita la un litru de apa clocotita, se acopera vasul, se lasa sa stea 5-10 minute, apoi se strecoara si se foloseste.
• Se maseaza scalpul cu otet de mere, timp de o saptamana, de cateva ori pe zi

1. Masca naturala pentru regenerare

   Intr-un bol se amesteca:

   -o lingura de ulei de ricin,
   -un galbenus de ou,
   -o lingura de miere de albine,
   -o lingura de usturoi pisat si stors

   Pentru a obtine o masca mai omogena se amesteca toate ingredientele cu putin sampon. Aceasta solutie se va aplica pe un par bine spalat si se va tine pe cap timp de o jumatate de ora, parul fiind acoperit cu o folie de plastic sau cu un prosop. Dupa ce timpul s-a scurs, spalati parul cu sampon si clatiti bine. Tratamentul se repeta o data pe saptamana.

 2. Reteta pentru intarirea radacinii parului

   O reteta mai simpla, dar cu rezultate bune pentru prevenirea caderii parului si intarirea radacinii este urmatoarea: Se piseaza usturoiul, se amesteca cu ulei de masline, dupa care se strecoara printr-un tifon si se unge parul cu el la radacina. Il veti lasa pe cap timp de patru, cinci ore acoperit cu un prosop, dupa care se spala parul cu sampon si se clateste bine. Reteta se repeta o data sau de doua ori pe saptamana.

3. Tratament pentru cresterea parului

   Un alt tratament simplu si eficient cu usturoi pentru portunile de piele unde nu mai exista par este acesta:
Se taie un catel de usturoi in doua si cu fiecare jumatate taiata se maseaza energic zona afectata de cate doua ori pe zi, timp de cinci minute. Daca nu va este la indemana sa faceti acest tratament ziua, puteti sa-l aplicati seara si sa-l tineti pe capul infasurat intr-un prosop pana dimineata. In maxim doua saptamani tratamentul trebuie sa dea rezultatele asteptate prin aparitia mai intai a unui puf care pe parcursul tratamentului se va transforma in par.
 Chiar daca mirosul este neplacut si persista putin dupa spalatul la cap, ceea ce conteaza pana la urma este rezultatul mult asteptat. Merita sa incercati

Spirulina, o algă miraculoasă

Spirulina este unul dintre cele mai apreciate produse naturiste. Această algă e considerată de specialişti un aliment-miracol, care are efecte de la scăderea în greutate până la reducerea colesterolului şi prevenirea cancerului.

Scade colesterolul.
Spirulina conţine aproximativ 70% proteine, de aceea acţionează ca un aliment şi taie foamea. Un studiu realizat în 1986a demonstrat că 2,8 g de spirulină de 3 ori/zi timp de o lună duc la scăderea în greutate, iar 4,5 g de spirulină/ zi timp de 6 săptămâni au ca efect reducerea nivelului colesterolului. Oamenii de ştiinţă cred că aceste efecte benefice se datorează prezenţei de acizi graşi omega-3 şi omega- 6 în spirulină.

Protejează împotriva cancerului şi a îmbătrânirii.
Alga este bogată în antioxidanţi ce stimulează sistemul imunitar şi îl ajută să lupte contra celulelor canceroase. Spirulina s-a folosit şi în tratarea copiilor ruşi iradiaţi la Cernobîl. Antioxidanţii conţinuţi de algă protejează celulele cutanate de radicalii liberi (sub-stanţe care favorizează îmbătrânirea). Spirulina conţine şi beta- caroten, care previne mai ales uscarea pielii.

Stimulează imunitatea.
O cură cu spirulină ajută şi la întărirea sistemului imunitar. Fierul conţinut în această algă se absoarbe foarte bine în organism.

Sub ce formă se găseşte în magazine

• Pudră: este cea mai bună variantă, pentru că e foarte bine asimilată de organism, dar nu e foarte gustoasă • Granule şi comprimate: sunt mai puţin asimilabile decât pudra, dar reprezintă o alternativă mai uşor de “înghiţit” . • Capsule: sunt cele mai puţin asimilabile şi pot conţine mai puţină substanţă activă decât scrie pe ambalaj.

Propolisul, antibiotic natural

Propolisul e cunoscut pentru proprietăţile sale curative, fiind considerat în medicina naturistă drept antibiotic natural, care tratează multe afecţiuni, de la răceli până la infecţii.

Dezinfectează rănile. Este denumit lipiciul albinelor, pentru că are rol dezinfectant şi, odată aplicat pe rană, o vindecă în profunzime. Pentru că e un bun antibacterian, antiinflamator şi antiviral, propolisul ajută la regenerarea ţesuturilor. În cazul arsurilor, se aplică pe suprafaţa lezată, are efect regenerator, dar şi anestezic. Se aplică sub formă de spray.

Antibiotic natural. Sunt medici care îl prescriu ca alternativă naturistă a penicilinei sau a altor antibiotice folosite frecvent. Se administrează oral şi tocmai de aceea stomatologii recomandă pastilele de propolis pentru asigurarea sănătăţii şi a igienei orale.

Bun digestiv. Îmbunătăţeşte apetitul, e un bun digestiv şi îndepărtează inclusiv respiraţia urât mirositoare. Boli digestive precum gastrita şi ulcerul pot fi tratate cu succes cu ajutorul curelor cu propolis.

Infecţii gripale. Propolisul ajută sistemul imunitar şi datorită proprietăţilor sale antibacteriene şi antivirale. În caz de guturai, gripă, durere de gât sau tuse, se iau 5-6 linguriţe pe zi dintr-un amestec format din jumătate de linguriţă de tinctură şi o linguriţă de miere.

Alte utilizări:

• La menopauză, timp de un an, se iau zilnic câte 10 picături.
• Se recomandă în cazul inflamării prostatei, zilnic câte 30 de picături.
• La hipertensiune, zilnic câte 30 de picături până la vindecare.
• În bolile ficatului, se iau de două ori pe zi câte 40 de picături într-un pahar cu apă caldă, până la vindecare.

Ceaiuri pentru iarna

1. Ceaiul de afine

Afinele au şi câteva funcţii terapeutice extrem de “lăudate” de specialişti. Datorită conţinutului ridicat în antioxidanţi, acestea cresc imunitatea, ajutând organismul să prevină infecţiile şi răcelile, şi întăresc pereţii vaselor de sânge, având şi un rol de protecţie cardiovasculară. O cană de ceai de afine, din două linguriţe de fructe uscate şi 200 ml apă clocotită poate face minuni.

2. Ceaiul de cătină

Fructul de cătină are de două ori mai multă vitamina C decât citricele. În fructele coapte conţinutul depăşeşte 400-800 mg la 100 g suc proaspăt. Însă cătina nu se “mândreşte” doar cu conţinutul bogat în vitamina C, ci mai are şi multe alte vitamine precum: A, B1, B2, B6, B9, E, K, P şi F. Aşa că bea cu încredere seara, înainte de culcare o cană cu ceai de cătină, din fructe uscate.

3. Ceaiul negru

Recunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante, ceaiul negru e recomandat de specialişti îndeosebi pe perioada iernii. Acesta îmbunătăţeşte rezistenţa la frig şi ajută corpul să îşi păstreze resursele de energie. De asemenea, e recomandat şi în afecţiuni digestive. Atenţie însă, e indicat să consumi o cană pe zi, la amiază, după masa de prânz.

4. Ceaiul de iasomnie

Infuzia de iasomie stimulează metabolismul, reglează tensiunea arterială, creşte aciditatea gastrică şi provoacă tran- spiraţie datorită conţinutului ridicat de acid salicilic. Nu se recomandă administrarea ceaiului de iasomie pe stomacul gol. Infuzia de iasomie se prepară din două linguriţe de plantă la o cană de apă clocotită. Se beau două astfel de preparate pe zi.

5. Ceaiul de busuioc

Ceaiul de busuioc este un foarte bun energizant. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii, a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale. Bea câte trei căni de ceai de busuioc pe zi. Vei vedea rezultatele mai repede decât te-ai fi aşteptat.

6. Ceaiul de coji de portocală

Ştim cu toţii că citricele au un conţinut extrem de ridicat în vitamina C. Ei bine, tocmai acest lucru conferă şi ceaiului de coji de portocale un loc fruntaş printre plantele care te pregătesc de iarnă. Astfel, întăreşte imunitatea, ajută la fixarea mineralelor, creşte capacitatea de apărare naturală şi, nu în ultimul rând, este un tonic excelent al musculaturii. Aşa că nu arunca niciodată cojile de portocală. Pune-le la uscat, iar când se apropie anotimpul rece, prepară-ţi o infuzie.

7. Ceaiul de muguri de pin

Pinul este bogat în răşină, dar are şi o putere terapeutică intensă. Mugurii săi au efecte dezinfectante, detoxifiante, stimulente ale rinichilor, de reîntinerire generală. Pentru a evita afecţiunile anotimpului rece, bea zilnic o cană cu ceai de muguri de pin.

8. Ceaiul de scorţişoară

Pe lângă utilizarea ei în reţetele culinare, scorţişoarea are şi efecte terapeutice. Ceaiul de scorţişoară este eficient în cazul răcelilor şi în unele afecţiuni digestive, precum diareea. Are, de asemenea, şi un puternic efect antioxidant.

9. Ceaiul de măceşe

Fructele de măceş sunt apreciate pentru conţinutul lor bogat în vitamina C şi în cantităţi mai mici de vitaminele A, B1, B2, PP şi K. Ceaiul de măceşe poate fi pregătit din una-două linguriţe de fructe uscate fără seminţe la o cană cu apă clocotită (250 ml) pentru a întări imunitatea organismului, ajutându-l să reziste la boli.

Seva de mesteacan

Mesteacanul alb ori mesteacanul argintiu este un arbore foarte frumos, care se detaseaza printr-o puritate aparte intre ceilalti copaci: subtire si zvelt, asemeni unui adolescent, inalt de pana la 15-20 de metri, imbracat intr-o scoarta matasoasa si alba iradiaza lumina puternica a primaverii in irizari argintii. Mai ales acum, spre aprilie, palcurile de mesteceni par ca zambesc in soarele crud. Nu e o figura de stil, este chiar ceea ce simti cand vezi trunchiurile albe si zvelte stralucind, pline de viata, in lumina puternica a noului anotimp. In folclorul romanesc, aceasta este si principala functie magica a mesteacanului: aceea de a aduce

veselia si sanatatea. In multe sate din Ardeal primavara erau prinse la porti ramuri de mesteacan infrunzite, "ca sa fie tot anul lipsit de suparari si cu bucurie in suflet". In satele de munte din Moldova, se spunea ca e pacat sa mani vacile primavara cu o creanga uscata dintr-un copac oarecare. Vitele se manau numai cu crengi inmugurite de mesteacan, pentru ca vitele sa fie "vesele si sanatoase, pana in primavara care vine". In toata Europa, mai ales in partea nordica, mesteacanul este venerat din timpuri imemorabile. In folclorul tarilor scandinave se spunea ca fiind atat de suplu, stralucitor si delicat, mesteacanul este intruparea luminii si a puritatii. Vechii celti isi desfasurau ritualurile de vindecare in luminisul padurilor de mesteceni, scaldate in lumina alburie a zorilor. Dupa un ritual menit sa-i aduca in starea de transa, samanii siberieni se urcau primavara intr-un mesteacan, pentru a fi mai aproape de cerul albastru si pentru a primi de acolo puterea vindecatoare. In Roma Antica, din ramurile tinere de mesteacan, aduse de la mare distanta, se alcatuiau manunchiuri folosite drept "bice" in baile publice, actiune menita sa purifice corpul si spiritul. Majoritatea credintelor populare europene fac referire la "laptele", "lacrimile" sau chiar "sangele" mesteacanului, toate aceste denumiri desemnand seva acestui arbore, seva care se pune in miscare primavara prin trunchi si care poate fi extrasa in mari cantitati. Se credea despre aceasta seva ca are proprietati vindecatoare si purificatoare magice, fiind folosita ca atare pe scara larga primavara pentru tratarea si pentru prevenirea bolilor. Un adevar reconfirmat de stiinta moderna, care prin cercetari recente evidentiaza calitatile terapeutice uluitoare ale sevei mesteacanului:

Ce boli vindeca seva mesteacanului?

"Toate!" Aceasta a fost concluzia medicului personal al lui Napoleon Bonaparte dupa campania din Rusia, unde a avut ocazia sa vada pe viu efectul sevei de mesteacan, folosita de catre taranii rusi drept panaceu universal. Va oferim in continuare cateva remedii curente si eficiente pe baza de suc de mesteacan.
Melanom. Cercetatorii Universitatii Medicale din Illinois, Statele Unite, au ajuns la concluzia ca la unele tipuri de celule tumorale se declanseaza un proces de autodistrugere sub influenta sevei de mesteacan. Administrata intern, ea incetineste cresterea melanomului, in principal, dar si a altor tipuri de celule tumorale. Tratamentul cu seva se face vreme de 3-6 saptamani, cat se poate procura proaspata. Se beau 0,5-1 litri pe zi. Dupa trecerea sezonului de recoltare a sevei, tratamentul se continua, consumand zilnic decoct combinat din scoarta de mesteacan, a carui reteta de preparare o gasiti la finalul paginii.
Epuizare nervoasa, tulburari de memorie si de concentrare - o cura cu seva de mesteacan, cate jumatate de litru pe zi, vreme de 3 saptamani, are un extraordinar efect regenerator pentru sistemul nervos. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii din Franta, o tara in care gemoterapia (tratamentul bolilor cu tesuturi tinere si seve de plante) este foarte avansata. Cele mai spectaculoase rezultate cu seva de mesteacan se obtin in tratarea bolilor ce afecteaza sistemul nervos, gama de aplicatii mergand de la epuizare si astenie, pana la tumori pe creier si pe maduva spinarii, asa cum vom vedea in continuare:
Neuroblastom, neurosarcom - acidul betulinic, principala substanta activa din seva si din scoarta de mesteacan, are efect citostatic asupra celulelor maligne din formatiunile tumorale de pe sistemul nervos, mai ales la copii. Tramentul este simplu: se administreaza 250-500 ml de seva pe zi, in cura de 3-6 saptamani. Apoi tratamentul continua, dar cu decoct combinat de scoarta de mesteacan, cate o cana (250 ml) pe zi.
Boala canceroasa, in general - exista mai multe studii care pun in evidenta efectele antitumorale ale mesteacanului, in special ale sevei si ale scoartei acestuia. Principalul "vinovat" pentru acest efect este un principiu activ: ACIDUL BETULINIC, care se gaseste in proportii mari in mesteacan, mai ales primavara. Pe langa tipurile de cancer sus mentionate, in ultima vreme s-au obtinut rezultate pozitive si in cancerul ovarian, cancerul pulmonar si cancerul mamar.

Toate aceste succese nu fac decat sa confirme informatiile de medicina populara europeana si amerindiana, care constituie filonul de inspiratie pentru medicii de astazi. In medicina traditionala, de pilda, se recomanda ca adjuvant general in boala canceroasa: seva de mesteacan (0,5-1 litru pe zi la adulti) sau, ca inlocuitor al sevei, decoctul de scoarta de mesteacan (0,6-1 litru pe zi la adulti). Acest tratament poate fi urmat in paralel cu alte terapii, naturale sau alopate, fara a fi pusa in evidenta vreo incompatibilitate intre ele. Exista chiar un studiu asupra unei combinatii intre un citostatic devenit clasic - Vincristina (obtinut, si el, dintr-o planta numita saschiu) si mesteacan. Combinatia are un efect foarte puternic, mai ales in tratarea cancerului pulmonar.
Adjuvant in tratamentul HIV - in anul 1994, cercetatorii de la Universitatea Carolina de Nord au raportat ca substantele active din scoarta de mesteacan si din seva de mesteacan au incetinit dezvoltarea virusului care produce SIDA. Curele de cate 4 saptamani, timp in care se consuma seva sau decoct combinat de scoarta de mesteacan, cate un litru pe zi, se pare ca, pe de o parte, inhiba direct dezvoltarea virusului, iar pe de alta parte, amplifica imunitatea organismului.
Artrita (reumatism) - cura cu seva de mesteacan, administrata minimum un litru pe zi, vreme de 3 saptamani, a fost utilizata cu succes in spitale din Rusia, Belarus si Ucraina pentru tratarea durerilor de articulatii. Efectele antireumatice ale sevei sunt amplificate prin aplicarea externa de cataplasme cu pulbere de scoarta de mesteacan pe articulatiile afectate. Acelasi tratament se foloseste si pentru tratarea cu succes a gutei.
Litiaza renala (pietre la rinichi) - se face o cura de 20 de zile cu seva de mesteacan. In prima zi se consuma 0,5 litri, in a doua zi 0,6 litri s.a.m.d., ajungandu-se in cea de a cincea zi la 1 litru, cantitate care se va bea vreme de 10 zile, dupa care cantitatea scade gradat, cu cate 0,1 litri pe zi, asa incat in ultima zi de cura sa se consume din nou 0,5 litri de seva. Este un tratament recomandat de medicina franceza pentru dizolvarea si eliminarea calculilor formati din urati, oxalati sau saruri de calciu.
Cistita - mesteacanul contine principii active cu o actiune diuretica, antiinflamatoare si antibacteriana puternica, fiind astfel un bun remediu in tratarea si prevenirea infectiilor urinare. Se consuma seva, cate un litru pe zi, in cure de 14-21 de zile.

Tratamente externe

Psoriazis - se pun pe leziunile produse pe piele comprese cu seva de mesteacan, care se tin vreme de o ora. Are efect antiinflamator, elimina gradat senzatia de mancarime sau inflamatie. In paralel, se face o cura interna cu cate un litru de seva pe zi. Are efecte exceptionale in psoriazis, fiind un puternic dezintoxicant pentru organism.
Eczemele alergice - se trateaza, de asemenea, cu comprese cu seva de mesteacan, care se aplica de doua ori pe zi, cate jumatate de ora. Dupa aplicatie, locul tratat se lasa sa stea la aer (fara ca pielea sa fie acoperita) vreme de inca jumatate de ora. Se recomanda ca in paralel cu tratamentul extern sa se bea seva de mesteacan, minimum un litru pe zi.
Negi - un leac din medicina populara romaneasca suna asa: "Se ia primavara o ramura tanara de mesteacan si se taie la ambele capete. La un capat i se da foc, ceea ce va face face ca la celalalt capat sa se scurga un suc, care se lasa sa picure pe negi. La sfarsit, cenusa ramasa dupa arderea ramurii de mesteacan va fi de asemenea pusa pe negi. Acest leac se foloseste zi de zi, vreme de 3 saptamani".

Frumusete

Parul gras - se frictioneaza cu seva de mesteacan, cu o jumatate de ora inainte de a fi spalat. Tratamentul se repeta de 5-6 ori la rand, la interval de 2-3 zile, si are efecte foarte bune, dand firului de par stralucire, volum si rezistenta.
Ingrasare - seva de mesteacan are o extraordinara forta de a purifica organismul. Un litru pe zi din acest remediu, consumat intern, elimina apa suplimentara din organism, amplifica tranzitul intestinal, accelereaza metabolismul. Asociat cu o dieta saraca in carne, grasimi si dulciuri, remediul este ideal pentru o cura de slabire, ajutand la scaderea accelerata in greutate fara a pune in pericol sanatatea (seva de mesteacan contine acizi organici, saruri minerale de potasiu, calciu, magneziu si cupru, vitamina B - intregul grup, vitamina C si alte substante nutritive).
Celulita - un studiu francez facut inca din 1937 arata ca seva de mesteacan ajuta la eliminarea tesuturilor adipoase inflamate. Se consuma cate un litru de seva pe zi si, in paralel, se maseaza energic, tot cu seva de mesteacan, fiecare parte a corpului afectata de celulita. Tratamentul dureaza o luna si are efecte spectaculoase.

Precautii si contraindicatii la tratamentul intern

Mesteacanul trebuie utilizat cu precautie in timpul sarcinii si in timpul alaptarii, consumandu-se cantitati mici (sub 200 ml) si supraveghind aparitia oricarui simptom digestiv sau renal neplacut. Seva nu este indicata nici pentru copiii care au o sensibilitate alergica pronuntata sau care se confrunta frecvent cu tulburari digestive.
Persoanele care sunt alergice la aspirina nu trebuie sa foloseasca produse care contin mesteacan.
Datorita efectului pe care il are asupra rinichilor, mesteacanul nu trebuie folosit de cei aflati in criza renala si nici de cei care au afectiuni cardiace decompensate.
Mesteacanul poate produce anumite leziuni usoare la nivelul pielii si, la fel ca majoritatea plantelor, poate cauza reactii alergice.

Cum se obtine seva de mesteacan

Seva trebuie colectata in lunile martie si aprilie, atunci cand copacul revine la viata si seva incepe sa se inalte spre ramuri cu repeziciune. Cu ajutorul unui topor, se incizeaza in scoarta o crestatura (nu foarte adanca), in forma de V, cam la 1 metru de la sol. In jurul trunchiului se leaga o sfoara care se trece prin crestatura si de acolo se introduce intr-un vas (care a fost si el legat de trunchi), pentru ca seva sa se poata prelinge in el, pe sfoara. Dupa colectare, seva va fi strecurata cu ajutorul unui tifon. Este necesar ca dupa ce se incheie colectarea, crestatura facuta in trunchi sa fie acoperita cu ceara, rasina sau smoala, pentru ca astfel mesteacanul sa nu fie supus la unele infectii care se pot strecura prin acea crestatura, ferindu-l astfel de boala sau chiar de uscare si moarte.
Pentru tratament, se recomanda 0,5-1 litri pe zi la adulti, in timp ce pentru copiii intre 8 si 12 ani, 0,2-0,5 litri pe zi, iar pentru cei intre 4 si 8 ani, 0,1-0,3 litri pe zi. Durata curei nu este conditionata, de obicei, decat de perioada in care seva e secretata de copac.

Decoct combinat de scoarta de mesteacan

Intr-o jumatate de litru de apa, se pun la macerat de seara pana dimineata patru lingurite de pulbere de scoarta de mesteacan, o lingurita de flori de musetel si o lingurita de seminte de in.

Dimineata se filtreaza acest amestec, punand maceratul deoparte, iar plantele ramase dupa filtrare se fierb la foc mic, in alta jumatate de litru de apa, vreme de 2 minute, dupa care se lasa sa se raceasca. In final, se filtreaza decoctul astfel obtinut si se combina cu maceratul initial, rezultand aproximativ un litru de lichid limpede. Este un preparat foarte puternic din punct de vedere terapeutic si care se poate dovedi destul de agresiv pentru tubul digestiv (mesteacanul este iritativ, motiv pentru care se foloseste musetel). Se incepe tratamentul cu prudenta, consumand un pahar (0,2 litri) pe zi si crescand gradat doza, pana se ajunge la un litru pe zi. O cura dureaza patru saptamani si va fi urmata de 2 saptamani de pauza, dupa care se poate relua.
La copiii intre 8 si 12 ani, se vor administra 0,1-0,3 litri pe zi, iar la cei intre 4 si 8 ani maxim 0,1 litri pe zi, in reprize. Se va tine, in mod special, cont de recomandarea de a se incepe tratamentul cu doze mici (cateva linguri pe zi la inceput), care vor creste gradat, daca nu apar probleme digestive sau alergice. Atunci cand este preparat din scoarta proaspata (de maximum 1 an vechime), acest decoct combinat este un bun substitut pentru seva de mesteacan, care se gaseste doar cateva saptamani pe an.

Cataplasma cu pulbere de scoarta de mesteacan

Trei lingurite de pulbere de scoarta de mesteacan se oparesc cu jumatate de pahar de apa calda si se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie. Dupa trecerea acestui interval de timp, pasta obtinuta se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Plante medicinale - Casul Popii

Această plantă cunoscută şi sub numele de nalbă de pădure, se numeşte în latină Malva neglecta. Alte denumiri populare sunt: bănuţi, nalba sălbatică, nalbă mică, caş, covrigel, turtele, colăcel. Caşul popii creşte pe lângă garduri, ziduri, ruine de case, margini de drum, grohotişuri de pantă, prin grădini de zarzavat. Planta conţine substanţe mucilaginoase şi tanante. între nalba de grădină şi nalba de câmp există multe variante ce au flori diferit colorate de la galben, alb până la roz sau violet. Planta înfloreşte din iunie până la sfârşitul lui august. Aceasta este şi perioada în care se recoltează. Se culeg atât florile cât şi frunzele şi tulpina. Este bine ca planta să fie folosită pe cât posibil în stare proaspătă. Fructul arată ca o roată de caş, de unde şi numele de „caşul popii". Rădăcina se dezgroapă numai toamna. Planta caşul popii este cunoscută ca plantă medicinală încă din antichitate. Efectul cel mai important îl are în tratarea rănilor, ulceraţiilor ce se vindecă greu, inflamaţiilor şi al ţesuturilor tumefiate. Se poate aplica atât extern, planta proaspătă dar şi folosi ca ceai, numai macerat la rece. Datorită substanţelor mucilaginoase se foloseşte în toate cazurile de uscăciune a gurii, de lipsă de umiditate în anumite zone ale mucoaselor din organism. Planta caşul popii se foloseşte într-un număr impresionant de afecţiuni şi boli. Preparată ca ceai (extract la rece. Atenţie! nu se fierbe), planta are efect binefăcător în gastrite, inflamaţia vezicii urinare, ulcer gastric, bolile intestinelor (inclusiv ulceraţii). în laringitele cronice, în tratamentul formelor incipiente de cancer al laringelui, amigdalită, gură uscată. în toate aceste cazuri se foloseşte o linguriţă vârfuită de plantă (cel mai bine flori şi frunze proaspăt culese) la o cană cu apă rece (250 ml). Se lasă să stea peste noapte (8-10 ore) apoi se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau până la trei căni din acest ceai zilnic. Caşul popii ajută chiar în cazurile lipsite de speranţă, cum ar fi emfizemul pulmonar. în bolile de ochi când apare o secare a secreţiei lacrimare, se pun comprese cu ceai de caşul popii, de două ori pe zi. Se pot face şi băi la ochi (folosind un pahar special profilat pe zona ochilor. La persoanele în vârstă sunt frecvente cazurile de ulcer varicos. Aici ajută comprese cu extract de caşul popii şi terci din frunze proaspete de pătlagină îngustă sau lată. Este aproape de necrezut ce repede se închide rana, chiar dacă este veche de mai mulţi ani. Toate acestea au fost probate, există confirmarea efectului benefic pe mulţi pacienţi. îmi aduc aminte de un cazul unei persoane care a fost diagnosticată ca fiind suspect de cancer laringian. I-am recomandat să-şi prepare un ceai, macerat la rece, din flori şi frunze proaspete de caşul popii, cu care să facă gargară de mai multe ori pe zi, iar restul de plante rămase să le transforme într-un terci în care să adauge câteva linguri de făină de orz, sau tărâţe şi să-i aplice sub formă de compresă caldă în jurul gâtului peste noapte. Rezultatul pozitiv al tratamentului nu a întârziat să se manifeste şi nu după mult timp pacientul a început să se simtă vizibil mai bine, să-şi recapete glasul şi a putut din nou să mănânce normal. Astfel s-a dovedit, o dată în plus, efectul absolut miraculos pe care-l are asupra afecţiunilor cavităţii bucale şi a laringelui această modestă plantă medicinală numită caşul popii. Cu toate că sunt încredinţat că majoritatea dintre dumneavoastră sunteţi convinşi de efectele benefice ale plantelor medicinale asupra sănătăţii noastre, nu mă pot abţine de a nu vă relata încă un caz de vindecare a unei grele suferinţe numai şi numai cu ajutorul câtorva plante, dintre care menţionez din nou caşul popii. O femeie avea de sub genunchi şi până la gleznă o rană enormă. Pielea parcă dispăruse, totul nu mai era decât o mare masă de carne, iar laba piciorului, umflată, ajunsese deja de culoare roşie-albăstruie. Durerile erau imense, femeia nu-şi mai găsea liniştea în nici o poziţie în care încerca să stea, iar medicii consultaţi ajunseseră la concluzia că singura soluţie de a elibera pacienta de suferinţă era de a-i amputa piciorul. Sigur o măsură radicală, cu grave consecinţe pentru persoana respectivă şi atunci m-am hotărât să intervin şi să încerc, coroborând toate cunoştinţele mele despre efectele plantelor medicinale să-i alcătuiesc un tratament complex menit să-i uşureze suferinţele şi să-i trateze afecţiunea. Astfel am combinat proprietăţiile antiseptice ale ceaiului de coada calului, cu cele de închidere ale rănilor prin acţiunea substanţelor mucilaginoase din ceaiul din caşul popii, recomandând tamponarea cu mare grijă a rănii cu acest amestec de ceaiuri. Apoi am apelat la proprietăţiile pătlaginei recomandând aplicarea de frunze proaspăt culese, bine spălate şi zdrobite, pe rană. După scoaterea frunzelor zdrobite de pătlagină, rana trebuia tamponată din nou cu ceai de coada calului şi caşul popii. Pentru a trata şi umflătura labei piciorului m-am gândit la efectul benefic al unor băi de picioare, făcute de două ori pe zi, timp de douăzeci de minute cu extract - la rece - de caşul popii. După primele două luni de tratament, rana aceea înfiorătoare s-a închis, durerile au dispărut, pacienta şi-a recâştigat treptat capacitatea de a merge, iar după patru luni de răbdare, credinţă şi perseverenţă am avut bucuria să-mi văd pacienta total vindecată. Această plantă, nalbă de pădure sau caşul popii, poate fi folosită cu succes în câteva zeci de boli. în bolile de piele: acnee, pete de bătrâneţe, escare, gangrene, ulceraţii, ulcer varicos, mâini umflate, psoriazis! în toate formele de alergie cutanată (alergodermii). Pentru unele boli specifice ale copiilor cum ar fi: amigdalită, laringită, tuse convulsivă, tîmoză. La bolile aparatului respirator, în special: bronşite, bronşiectazie, laringite cronice, răguşeală, pleurite. Rezultate foarte bune s-au obţinut în tromboflebite, inflamaţia venelor, boli cardiovasculare, în bolile stomacului şi intestinelor: gastrite, pirozis, ulcer duodenal, stomac încărcat. Pentru a păstra valoarea acestei plante vă recomand să procedaţi cu grijă: - dacă este posibil, folosiţi-o în stare proaspătă - dacă o uscaţi, păstraţi-o în borcane de sticlă ce se pot închide ermetic. Planta este hi- groscopică (absoarbe umiditatea). în nici un caz, planta nu se foloseşte ca infuzie sau decoct. Doar prin extract (macerat) la rece îşi păstrează proprietăţile de vindecare.

Mod de folosire:

Ceai:

O linguriţă vâr/uită cu planta caşul popii se pune într-o cană (250 ml) cu apă rece. Se lasă 8-10 ore la macerat, apoi se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau 2-3 căni din acest ceai zilnic.

Băi la Ochi:

Din ceaiul preparat mai sus se pune o cantitate în paharul pentru spălaturi la ochi. Se fac două-trei băi zilnic.

Comprese:

Plantele rămase după maceratul la rece se amestecă cu făină de orz, apoi în stare călduţă se pun într-o pânză curată şi se aplică comprese locale.

Băi de picioare (sau la mâini):

Se pun doi pumni de plantă proaspătă într-un vas cu 4-5 litri de apă rece. Se lasă 8-10 ore, apoi se încălzeşte, se strecoară şi se foloseşte pentru băi la mâini sau picioare unde există umflături sau tumefieri ale ţesuturilor. Durata băii este bine să fie de 20 de minute.

Băi de şezut:

Se prepară un extract la rece (ca mai sus), se adaugă apoi în apa pentru băile de şezut. Este recomandabil în special pentru tratamentul hemoroizilor si al bolilor intestinelor.

Plante medicinale - Patlagina

Daca ar fi sa întrebam oamenii de rând din majoritatea tarilor din Europa ce plante medicinale cunosc si folosesc, desigur ca alaturi de musetel pe primele locuri s-ar afla patlagina.
Cele doua forme de patlagina, patlagina îngusta (Plantago lanceolate^) sau patlagina lata (Plantago major) sunt aproape identice în proprietatile lor de vindecare.
Denumirile populare sunt: pentru patlagina îngusta: iarba bubei, limba oii, mama padurii, minciuna si protagina, iar pentru patlagina lata: iarba de cale; limba boului, mama ploaie si minciuna.
Cercetând o serie de carti vechi, am aflat ca înca din antichitate vechii greci o cunosteau, iar în Evul Mediu planta era folosita si în vrajitorie. Se spunea ca „vindeca de vrajile de legare în dragoste", te apara de otravuri si mai ales îti ia fierbinteala (febra). Tot în vechime, când încaltamintea era „butucanoasa" si-ti provoca rani, patlagina era pusa câte o frunza între degetele de la picioare.
Planta creste în livezi si pajisti, la marginea drumurilor si potecilor si în gradini si curti gasim patlagina din abundenta.
Se culege în special în lunile mai si iunie, dar practic oricine o poate folosi din primavara timpurie pâna toamna târziu. îmi aduc aminte ca am cules frunzele de patlagina si de sub zapada. Patlagina contine o serie de substante active, substante amare, mucilagii si în special vitamina K, ceea ce a facut ca planta sa fie folosita în vechime pentru oprirea hemoragiilor.
Continutul de tanini face ca patlagina sa aiba si proprietati de cicatrizare a ulcerului stomacal.
Dar, în primul rând, patlagina vindeca bronsitele, calmeaza si opreste tusea si este de neînlocuit pentru tratamentul bolilor cailor respiratorii începând de la copii si pâna la batrâni. Un ceai preparat dintr-o lingurita vârfuita de frunze de patlagina îngusta taiate marunt si oparite cu o cana de apa clocotita, baut de trei ori pe zi, poate vindeca si bronsita asmatiforma. în cazurile de guturai frunzele de patlagina sunt un calmant extraordinar. Si femeilor aflate în perioada de sarcina ceaiul de patlagina le este de mare ajutor.
Din nenumaratele afectiuni si boli mentionam cele mai importante cazuri care s-au vindecat cu ceai sau sirop de patlagina: tuse convulsiva, astm bronsic, afectiuni ale vezicii urinare, senzatia de a urina des. Patlagina este buna în tulburarile aparatului digestiv, balonari, ulcer stomacal si intestinal, diaree.
în cazul ulcerului stomacal, rezultate remarcabile îl da tratamentul de patru saptamâni cu infuzie de patlagina, preparata dintr-o lingura de frunze si o cana de apa clocotita si bauta câte o lingura la fiecare doua ore.
In aplicatii externe, frunzele sau terciul obtinut din frunzele fragede de patlagina ajuta la vindecarea ranilor provocate de taieri, striviri, arsuri. Frunzele se aplica si pe zonele de piele afectate de eczeme umede, inflamatii dupa vaccinare (boli specifice copiilor), întepaturi de albine si viespi.
îmi amintesc de cazul unei femei în vârsta care suferea teribil datorita unei rani deschise la gamba. Avea rana de mai multi ani, aspectul ei era deja verzui-negru, iar recomandarea medicului a fost clara, piciorul trebuie amputat. I-am recomandat ca pe rana bine spalata sa aplice frunze de patlagina îngusta si casul popii, apoi, dupa îndepartarea frunzelor, sa unga rana cu alifie de galbenele. Faptul ca rana s-a închis si s-a vindecat a constituit o adevarata minune pentru biata femeie. Nu si pentru mine, care cunosteam puterile vindecatoare miraculoase ale plantelor recomandate.
Nu o data se întâmpla ca, ocupându-ne de mici treburi gospodaresti, sau lucrând în gradina sa ne întepam, iar mâna, sau piciorul sa ni se umfle în urma micului accident. Punând pe locul respectiv o compresa cu terci din frunze proaspete de patlagina, umflatura va disparea în câteva ore ca prin minune. Pâna si în cazul îmbolnavirilor de zona Zoster, cu rani deschise si dureri îngrozitoare sucul proaspat de patlagina aplicat pe zonele cu probleme pot aduce întâi alinare pacientului, iar apoi, în timp chiar vindecarea.
Ulcerul varicos tratat cu bai de picioare cu extract din patlagina îngusta poate, într-un timp relativ scurt, sa nu mai constituie o problema pentru pacient.
Multi batrâni mai stiu sa laude efectul calmant al frunzelor de patlagina în cazurile de guturai.
Practic la orice rana provocata de întepatura, taietura, lovitura, la întepaturile de insecte sau muscaturi de sarpe, aplicarea directa pe rana a frunzelor de patlagina (indiferent care specie) sau a terciului extras din frunze duce la o vindecare rapida.

Mod de folosire:

Ceai (infuzie):

O lingura cu frunze de patlagina taiate marunt, la o cana de 250 ml cu apa clocotita, se lasa un minut, se strecoara, apoi se bea cu înghitituri mici în toate afectiunile aparatului respirator.

Ceai (combinat) contra tusei si bronsitelor:

250 ml de apa se pun la încalzit. Se adauga o felie de lamâie si o lingurita cu zahar candel. Când a dat în clocot se retrage de pe foc, se adauga câte o lingurita vârfuita cu frunze de patlagina si una de cimbru. Se lasa un minut apoi se strecoara si se beau fierbinte 2-3 cani de ceai pe zi.

Terci de frunze (pentru comprese pe rani):

Se ia un pumn cu frunze de patlagina, se spala si se zdrobesc cu un facalet pe un platou din lemn. Terciul obtinut se pune pe rani, se înfasoara cu o bucata din pânza curata si se lasa câteva ore (chiar toata noaptea).

Sirop de patlagina:

Se iau patru mâini pline cu frunze de patlagina, se spala si se trec prin masina de tocat. Se adauga o jumatate de pahar cu apa, un sfert de kilogram de zahar si 250 grame de miere de albine. Se pune într-o craticioara si se lasa sa fiarba la foc mic (la nevoie, pentru început puteti sa mai puneti apa). Se amesteca continuu cu o lingura de lemn. Când amestecul este putin vâscos, turnati lichidul în borcanele si veti avea un excelent sirop de patlagina, care calmeaza tusea si vindeca bronsitele.

Plante medicinale - Cicoare

Această plantă, cicoarea (Cichorum inthybus), denumită popular şi doruleţ, încingătoare, ochiul fetei, paza drumului, sporiş, este cunoscută de foarte multă vreme pentru proprietăţile ei curative. încă vechii egipteni o cunoşteau şi o foloseau ca leac în tratarea bolilor de ficat, vezică şi rinichi. Este o plantă foarte răspândită, floricelele sale albastre luminează la marginea drumurilor. Rădăcina de cicoare a fost folosită în vremuri de restrişte pentru prepararea „cafelei de cicoare" un popular înlocuitor de cafea. Planta conţine acid cichoric, înrudit cu cinarină din frunzele de anghinare, ceea ce o face aţâţ de folositoare în tratamentul afecţiunilor hepatice. Se utilizează atât planta (tulpină şi flori) în timpul înfloririi cât şi rădăcina. S-a observat că ceaiul preparat din rădăcina de cicoare este mai bun, mai activ decât cel preparat din tulpină şi flori. Planta creşte practic ca o buruiană în locurile cele mai diferite. Poate atinge o înălţime de 50-100 cm. Are frunze mici, flori albastre ca ochii unei fete frumoase, flori ce se deschid doar când vremea este însorită şi se trec apoi repede. Florile se deschid la răsăritul soarelui şi se închid la amiază. Cunoscutul medic al antichităţii, Galeniu, o denumea „prietena ficatului". O legendă larg răspândită în popor, spune că ea a fost cândva o fată frumoasă care îşi aştepta iubitul la margine de drum. Cine dezgroapă rădăcina şi atinge partenerul cu ea, poate fi sigur de toată dragostea şi fidelitatea sa. Dacă rădăcina este scoasă cu o bucată de lemn în care a trăznit, rădăcina va apăra pe cel ce o poartă de toate necazurile şi de toate bolile. încă din secolul al XVIII-lea, Frederic cel Mare a forţat cultivarea cicoarei pentru proprietăţile ei curative şi pentru rădăcinile din care se prepara înlocuitorul de cafea. Planta are un efect deosebit pentru stimularea poftei de mâncare (cazurile de inapetenţă), în tratamentul afecţiunilor hepatice şi eliminarea defectuoasă a bilei. Cine suferă de tulburări ale metabolismului (schimbul defectuos de substanţe) se vindecă dacă consumă ceai din tulpină sau rădăcină de cicoare. Cicoarea are proprietăţi diuretice (sporeşte eliminarea apei din corp), efecte de curăţirea sângelui. în combinaţie cu rădăcina de brustur, rădăcina de cicoare, preparată ca ceai, combate acneea, furunculoza şi vindecă bolile de piele. Are şi un efect laxativ uşor intrând împreună cu coaja de cruşin în preparatele vegetale cu efect laxativ (purgativ). Frunzele proaspete de cicoare împreună cu cele de păpădie se folosesc ca salată având un efect deosebit de bun în tratamentul bolilor de ficat. Planta se recoltează în două etape: în lunile iulie-august florile şi tulpina, iar în septembrie rădăcina. Reamintim principalele boli la care foloseşte în tratament ceaiul de cicoare: Constipaţie, tulburări menstruale, piele cu aspect pătat, afecţiuni ale veziculei biliare, în stările de depresiune provocate de stres şi în bolile stomacului şi intestinelor. în cazul crizelor de veziculă biliară, două ceşti de ceai de rădăcină de cicoare băute zilnic îmbunătăţesc cert starea pacientului, Ia fel ca şi în cazul celor suferinzi de splină, care, consumând ceai de rădăcină de cicoare şi seminţe de fenicul, se vor simţi cu mult mai bine.

Mod de folosire:

Ceai :

O linguriţă vârf uită de flori şi tulpini şi rădăcină de cicoare mărunţită, se opăreşte cu o cană (250 ml) de apă clocotită. Se lasă să stea o jumătate de minut, apoi se strecoară. Se bea cu înghiţituri mici înainte de mesele principale. Doza zilnică recomandată este de două căni.

Plante medicinale - Iedera

O alta planta medicinala este Iedere. Metode de prepare a plantei medicinale ledera:

Se vor pune 2 lingurite de frunze si ramurele tinere la 250 ml apa. Se vor fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se va putea bea 2-3 ceaiuri pe zi.
-4 linguri de frunze la un litru de apa se vor fierbe timp de 15 minute la foc domol apoi se vor strecura. Se vor folosi extern.
-O mana de frunze si ramurele tinere se vor pune la 5 litri de apa. Se vor fierbe timp de 2 ore. Se vor strecura apoi in cada, unde se va sta timp de 30 minute.
-Cu plante fierte se poate pune cataplasma calda pe locurile afectate de celulita.

-Tinctura din frunze si ramurele tinere maruntite. Se vor lua atat cat incap intr-o sticla fara sa se indese. Se va pune peste acestea alcool alimentar de 70°. Se vor tine la temperatura camerei timp de 15 zile, timp in care se va agita de mai multe ori pe zi. Dupa 15 zile se va strecura. Se va pune apoi in sticlute de capacitate mai mica, inchise ermetic.
Se va lua din aceasta tinctura de trei ori pe zi cate 15-20 de picaturi diluate in putina apa. Se pot face cure de mai lunga durata cu efecte foarte bune.

Extern se poate combina tinctura cu tinctura de ardei iute. Combinatia aceasta este foarte utila in special la celulita si alte afectiuni, dar se mai poate folosi cu mare succes si in cazul caderii parului.
Atunci se va folosi amestec in parti egale de tincturi si se va tampona zona afectata cu o vata inmuiata in aceasta tinctura de mai multe ori pe zi.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, adenita, arsuri, bataturi, boli de ficat, boli de urechi cu infectii sau puroi, bronsite, celulite, crampe abdominale, edeme, erizipel, flux menstrual intarziat, fracturi, inflamatii acute, insolatii, luxatii, matreata, mialgii, nevralgii, obezitate, pediculoza (paduchi), parestezii, raie, reumatism, scabie, sciatica, scurgeri cu sange, tuse, ulceratii dureroase, ulcere cronice atone rebele, vergeturi, veruci.

Plante medicinale - Iasomie de Padure

Iasomia de padure, descriere planta medicinala.

Preparare:
-Se vor marunti florile si se pun la uscat. Din aceste flori se obtine unul din ceaiurile foarte aromate placute la gust si totodata utile in diferite afectiuni. Se vor pune 2 lingurite de flori la 250 ml apa clocotita. Se acopere. Se lasa 10 minute acoperite dupa care se vor strecura. Se pot consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi. Se poate consuma perioade lungi de timp.
-Extern se va face un ceai din 4 linguri de flori maruntite la 500 ml apa clocotita. Se va lasa acoperit 15 minute dupa care se strecoara. Se vor face spalaturi vaginale sau se vor aplica pe rani ca vulnerare.

Se va putea folosi la urmatoarele afectiuni; boli de nervi, dureri de cap, migrene, leucoree(secretii vaginale) (foarte utila sau chiar de ne inlocuit, se va folosi impreuna cu Galbenele), limbrici, infectii vaginale diferite inclusiv candidozice, tricomonas vaginalis.
Se poate face si o tinctura cu o parte planta la 5 parti alcool si se va tine timp de 15 zile. Alcoolul trebuie sa fie alimentar de 70°. Este util intern cate o lingurita in dilutie cu apa. Se mai foloseste mult in cosmetica.

Mancarea Naturii

Mancarea naturii, nu toata lumea este cunoscuta sub astfel de termenii specifici, insa mancarea naturii totusi exista si o putem gasi astfel:

Brusturele (Arctium lappa) este o plantă bienală din familia Asteraceae, cultivată în grădini pentru rădăcinile sale comestibile

Brusturele este oarecum înalt, putând ajunge până la 2 metri înălţime. Are frunze mari, alternate, cordate, cu un peţiol lung şi pufoase pe partea inferioară.

Florile sunt mov-violet şi grupate în capitule globulare, unite în grupuri. Acestea apar la mijlocul verii. Capitulele sunt înconjurate de un involucru format din numeroase bractee, fiecare curbată sub forma unui cârlig, permiţând să se agaţe de blana animalelor şi să fie cărate pe distanţe mari. Fructele sunt achene; sunt lungi, comprimate, cu papusuri scurte.

Rădăcina cărnoasă poate ajunge până la 50 cm lungime

Conopodium majus

Colour:	White
Flowering:	May - August
Height:	Up to 20" (Up to 50 cm)
Family:	Umbelliferae